infotur

Manastirea Bocancea

A fost întemeiată în anul 1869, că schit al mănăstirii Hîrjauca. În anul 1872 se sfințește biserica cu hramul „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”. Mănăstirea a fost întemeiată pe locul unde ar fi trebuit să se mute obștea satului Hîrjauca, ce locuia prea aproape de mănăstirea omonimă.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, schitul Bocancea a devenit independent de mănăstirea Hîrjauca. Primul stareț a fost protosinghelul Gurie Tăutu. O dată cu ocuparea Basarabiei, obștea se destramă, iar mănăstirea devine colhoz.

Astfel, conform raportului din 3 aprilie 1946 a Împuternicitului Sovietului în problemele Bisericii Ortodoxe Ruse a RSSM, P. N. Romenski, privind activitatea din perioada iulie 1945 – martie 1946, la Bocancea viețuiau doar trei persoane. Concluzia împuternicitului a fost una categorică: mănăstirea nu este rentabilă și nu poate exista în asemenea condiții, adică este necesară închiderea ei și transferarea călugărilor la alte mănăstiri. În aceste condiții, la una din ședințele Sovietului pentru Biserica Ortodoxă Rusă din 7 iunie 1947 de la Moscova, a fost discutată situația din mănăstirea Bocancea, unde s-a declarat că este o unitate subdezvoltată, într-un declin economic, fără posibilitatea de a se întreține, fapt care ar însemna închiderea ei.

Ulterior, sunt arse icoanele și odoarele bisericii. Stăreția ajunge brigada de tractoare, chiliile, grădiniță sătească, iar biserica, depozit de cereale și uscătorie pentru tutun. Cu timpul, mănăstirea ajunge în ruină.

În 1991 se reînființează că mănăstire de maici, sub conducerea ieromonahului Bartolomeu Sârbu. Între 1994–97 se execută lucrări de reparații sub patronajul mănăstirii Hîncu. În anul 1998 lăcașul redevine independent, transformându-se în mănăstire de călugări.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Bocancea

Recenzii

Scrie o recenzie

Scrie un raspuns la recenzie

Cereti drepturi asupra paginii.

Trimiteti-ne o solicitare de acces pentru a actualiza imediat informațiile despre companie, pentru a răspunde la recenzii și multe altele!

Send listing report

You already reported this listing

This is private and won't be shared with the owner.

Appointments

Destinatii similare

Nu sunt destinatii similare.

 

 / 

Intra in cont

Trimite Mesaj

My favorites

Application Form

Solicita dreptul de administrare a acestei pagini.

Partajeaza