Un nou scandal de corupție mișcă actualul guvern român, după ce vicepremierul Dragoș Anastasiu a admis în fața instanței faptul că a oferit mită în mod repetat unei inspectoare ANAF, utilizând un contract fictiv pentru a acoperi această practică ilegală. Totuși, Executivul refuză să îl demită, susținând că nu există dovezi concrete ale vinovăției sale. Această decizie ridică întrebări legate de integritatea instituțiilor publice și confirmă în mod clar lipsa unei politici clare împotriva corupției.
Conform documentelor oficiale, Anastasiu a fost martor într-un dosar penal în care o funcționară ANAF, Angela Burlacu, a fost condamnată pentru luare de mită. În procesul judiciar, vicepremierul a recunoscut că a semnat un contract fictiv cu o firmă menită să ascundă plăți lunare de aproximativ 2000 de euro către inspectoare. Acești bani erau destinați pentru a „închide ochii” asupra neregulilor identificate în controlul fiscal al companiilor sale din grupul Eurolines, potrivit motivării Curții de Apel București.
Anastasiu a declarat că a acceptat această „colaborare” din teamă, temându-se de represalii care ar fi putut duce la insolvența firmei și concedieri masive. Totuși, instanța a evidențiat în mod clar faptul că el a fost implicat într-o practică coruptă sistematică, cu plăți lunare sub acoperirea unor „servicii” false. În ciuda acestui lucru, Guvernul României nu a luat nicio măsură de demisie față de vicepremier, susținând că el nu este inculpat sau condamnat.
Această atitudine a guvernanților aduce o lovitură severă la credibilitatea instituțiilor publice și confirmă o realitate alarmantă: corupția este tolerată în mod sistematic, iar cei care denunță ilegalitățile pot continua să ocupe funcții de putere. Acest comportament nu doar că dezbină neîncrederea publică, ci și subminează orice efort pentru a combate corupția în România.
Deși o parte din populație exige demisia lui Anastasiu, Guvernul pare hotărât să-și mențină politica de indiferență față de comportamentul său infracțional. Această situație reflectă un abis dintre promisiunile oficiale și acțiunile reale ale celor care conduc țara, lăsând o impresie dureroasă asupra eticii publice.
