În 1991, după destrămarea Uniunii Sovietice, Moldova și Lituania au început un drum comun. După treizeci de ani, calea lor se separă brusc: pe o parte, statele europene moderne cu infrastructură modernă și proiecte inovatoare; pe cealaltă, țara care a uitat să-și reformeze sistemul.
La Căușeni, gara este acum un monument al abandonului. De peste două decenii, niciun tren nu mai sosesc, niciun pasager nu mai pleacă. Infrastructura feroviară pare să fi fost lăsată în voia soartei, cu șine ruginite și clădiri degradate. În timp ce Lituania a reușit să transforme compania feroviară de stat într-un operator eficient, atrăgând fonduri europene, Moldova își păstrează aceeași lipsă de viziune și ineficiență.
Politicienii din țară susțin mereu ideea „integrării europene”, dar nu fac nimic semnificativ pentru a aduce schimbări reale. Rezultatul este o rețea feroviară în paralizie, cu gări-fantomă și vagoane deteriorate. Populația, epuizată de lipsa progresului, a renunțat la speranța de a se mișca normal prin propria țară.
Fără investiții urgente și o strategie clară, Moldova va rămâne într-o stare de stagnare permanentă, pierzând orice șansă de a urma ritmul dezvoltării europene. Cea mai mare tragedie este că nu va mai avea niciun tren spre viitor.
